Cuprins
Termeni și condiții
Acest document conține informații importante privind drepturile și obligațiile dumneavoastră și include diferite limitări și excluderi, stabilind răspunderea Veziv It Services SRL, competența în materie de soluționare a disputelor, precum și legislația aplicabilă Termenilor și Serviciilor furnizate.
INTRODUCERE
Acești termeni de utilizare (denumiți în continuare „Termenii”) stabilesc termenii și condițiile care guvernează (i) accesul la și utilizarea site-ului nostru disponibil la adresa URL https://www.veziv.ro/ (denumit în continuare „site-ul”) și (ii) accesul la și utilizarea conținutului site-ului, inclusiv a serviciilor furnizate de Veziv It Services SRL atât prin intermediul site-ului nostru, cât și în afara acestuia (denumite în continuare „Serviciile”). Scopul nostru este de a crea un site care să ajute clienții noștri să obțină informații corecte și viabile privind ofertele noastre în domeniul IT (construcții de pagini web, programe software specializate, grafică publicitară, campanii în social media, administrare site-uri web etc).
Acești Termeni reprezintă un acord între dumneavoastră, (i) în calitate de persoană fizică sau juridică ce ia la cunoștință de serviciile oferite de Veziv It Services SRL (denumit în continuare „Client”) (ii) în calitate de utilizator care doar navighează prin site-ul nostru (denumit în continuare „dumneavoastră” sau „utilizator”) și Veziv It Services SRL, cu sediul în Sector 2, Aleea Deleni, Nr.6, Bl.t64, Sc.2, A.37, București, J40/16603/2020, CUI: 43403201 (denumită în continuare „Veziv” sau „noi”).
Utilizarea site-ului reprezintă confirmarea că înțelegeți și sunteți de acord cu toți acești Termeni. De asemenea, înainte de a utiliza site-ul nostru în calitate de Client, va trebui să acceptați, și în mod expres, acești Termeni. Suntem dispuși să vă punem la dispoziție informațiile necesare în eventualitatea achiziționării unui serviciu oferit de noi prin intermediul site-ului numai dacă acceptați toți acești Termeni. În caz contrar, nu aveți dreptul să accesați sau să utilizați resursele publicate/ valorificate prin https://www.veziv.ro/. În cazul în care utilizați site-ul nostru în numele unei societăți, declarați că aveți dreptul de a accepta acești Termeni în numele societăți respective. Într-un astfel de caz, prin utilizarea termenului „dumneavoastră” în acești Termeni, ne vom referi la societatea pe care o reprezentați.
Ne rezervăm dreptul de a modifica acești Termeni în orice moment. Dacă facem modificări Termenilor, vom publica versiunea actualizată a Termenilor pe site-ul nostru și vom actualiza data „ultimei actualizări” indicată în partea de sus a acestor Termeni și vă vom informa în mod corespunzător. Drept pentru care, vă rugăm să verificați periodic acești Termeni. Orice modificare a Termenilor se va aplica de la data la care este efectuată, iar accesul sau utilizarea în continuare a site-ului nostru după ce Termenii au fost actualizați va constitui acceptarea modificărilor.
SITE-UL
Site-ul nostru ajută clienții să obțină un grad cât mai ridicat de informare privind posibile achiziții ale serviciilor noastre privind construcții de pagini web, programe software specializate, grafică publicitară, campanii în social media, administrare site-uri web etc. (denumite în continuare „servicii”).
Site-ul conține descrierea serviciilor oferite de personalul nostru calificat în domeniile specificate anterior.
Toate informațiile despre serviciile pe care le furnizăm pot fi folosite exclusiv de utilizator și nu pot fi distribuite de acesta unei terțe părți. Clientul nu poate vinde sau utiliza niciun tip de informație de pe site pentru alt scop decât acela de a cere detalii privind accesarea serviciilor oferite de Veziv.
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
General
„Drepturi de Proprietate Intelectuală” înseamnă orice drepturi de proprietate intelectuală (inclusiv drepturi de proprietate industrială) precum și oricare alte drepturi similare care pot exista oriunde în lume (la nivel mondial) și indiferent dacă acestea se manifestă în spațiul online sau nu, inclusiv dar fără a se limita la, drepturi patrimoniale de autor, ori drepturi conexe acestora, drepturi sui generis, inclusiv referitoare la baze de date, drepturi la invenții sau alte drepturi reglementate de legislația aplicabilă acestora, drepturi la marcă ori indicații geografice sau alte drepturi reglementate de legislația aplicabilă acestora, drepturi prevăzute de legislația desenelor și modelelor industriale, drepturi referitoare la nume comerciale, drepturi referitoare la nume de domenii, drepturi referitoare la know-how, drepturi referitoare la secrete de serviciu și secrete comerciale, precum și orice alte drepturi de proprietate intelectuală și alte drepturi similare sau echivalente care există sau vor exista în viitor la nivel mondial, indiferent daca acestea sunt sau nu înregistrate, împreună cu toate drepturile care rezultă din existența acestor drepturi de proprietate intelectuală.
Cu excepția cazului în care este indicat altfel, toate elementele site-ului https://www.veziv.ro/, toate produsele, toate conținuturile și alte materiale din aceasta sunt deținute de noi (sau, după caz, de licențiatorii noștri) și sunt protejate de Drepturile de Proprietate Intelectuală. Pentru evitarea oricărui dubiu, interfețele vizuale, designul, textul, grafica, imaginile, sistemele, informațiile, datele, metodele, codul programului, serviciile, toate celelalte elemente și orice altă documentație sau alte materiale auxiliare furnizate (denumite în continuare ‚,Conținutul”) sunt deținute de noi sau de licențiatorii noștri și sunt protejate prin Drepturi de Proprietate Intelectuală.
Puteți utiliza site-ul nostru și conținutul exclusiv în scopul informării privind anunțurile și contactarea specialiștilor noștri în domeniul de activitate sus menționat, pentru un posibil proiect care este finalizat cu un contract.
Cu toate acestea, nu este permisă:
• utilizarea site-ului și a Conținutului în afara scopurilor permise;
• utilizarea oricăror algoritmi, roboți sau metode similare de colectare sau extracție a datelor;
• cesiunea, licențierea, sub licențierea Conținutului;
• copierea, decompilarea sau încercarea de a descoperi codul sursă al site-ului sau al Conținutului;
• eliminarea, modificarea sau ascunderea oricăror drepturi de autor, mărci înregistrate sau alte notificări privind drepturile de proprietate incluse în site sau în Conținut;
Orice utilizare a site-ului nostru sau a Conținutului, alta decât cea autorizată în mod expres în acești Termeni, fără permisiunea prealabilă scrisă a noastră, este strict interzisă. O astfel de utilizare neautorizată poate încălca, de asemenea, legile aplicabile, inclusiv, fără limitare, legile privind drepturile de autor și mărcile. Cu excepția cazului în care se menționează explicit de către noi, nimic din acești Termeni nu va fi interpretat ca oferind vreo licență asupra drepturilor de proprietate intelectuală.
Drepturile de Proprietate Intelectuală asupra Conținutului
Pentru claritate, toate Drepturile de Proprietate Intelectuală asupra conținutului aparțin Veziv It Services SRL.
Veziv It Services SRL acordă Clientului o licență neexclusivă, nelimitată teritorial, pe toată durata de funcționare a site-ului precum și asupra Drepturilor de Proprietate Intelectuală asupra Conținutului strict pentru utilizarea în scopul pentru care au fost generate și strict pentru utilizarea acestora doar de către Client pe timpul folosirii site-ului.
CONȚINUTUL UTILIZATORULUI
Sunteți singurul responsabil pentru tot conținutul pe care îl creați, îl transmiteți și/sau îl distribuiți prin intermediul site-ului (denumit în continuare „Conținut al Utilizatorului”). Având în vedere acest lucru, sunteți de acord să nu creați, să transmiteți și/ sau să distribuiți prin https://www.veziv.ro/ orice Conținut al Utilizatorului care:
• este ilegal sau care ar constitui, încuraja sau furniza instrucțiuni pentru o infracțiune sau care încalcă drepturile oricărei părți, încalcă orice drept național sau internațional sau creează în orice alt mod vreun prejudiciu;
• este defăimător, profan, obscen, pornografic, explicit sexual, indecent, vulgar, sugestiv, violent, hărțuitor, odios, amenințător, ofensator, discriminatoriu, abuziv, invaziv de confidențialitate sau drepturi de publicitate, fraudulos, înșelător sau în alt mod inacceptabil;
• prin care un utilizator se dă drept altă persoană sau entitate sau prin care se creează în mod greșit afilierea dumneavoastră cu o persoană sau o entitate;
• poate încălca o marcă, secret comercial, drept de autor sau alt drept de proprietate intelectuală;
• conține orice declarații, observații sau afirmații care nu reflectă opiniile și experiențele dumneavoastră sincere;
• este conceput pentru a înșela sau păcăli utilizatorii site-ului online.
CONDUITA UTILIZATORULUI
Sunteți singurul responsabil pentru propriul comportament în timp ce accesați și utilizați site-ul nostru. Sunteți de acord să utilizați https://www.veziv.ro/ numai în scopuri care sunt legale și în conformitate cu acești Termeni și cu orice legi sau regulamente aplicabile. Sunteți de acord că nu veți desfășura și nu veți permite niciunei terțe părți să desfășoare, inclusiv, dar fără a se limita la, oricare dintre următoarele:
• să utilizați https://www.veziv.ro/ pentru orice scop ilegal sau neautorizat sau să vă implicați, să încurajați sau să promovați orice activitate ilegală sau orice activitate care încalcă acești Termeni sau orice alte reguli sau politici stabilite din când în când de către noi;
• să utilizați site-ul online pentru a încălca drepturile legale și interesele legitime ale celorlalți, inclusiv, dar fără a se limita la, transmiterea sau punerea la dispoziție în alt mod prin intermediul site-ului online care încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale oricărei părți;
• să eliminați orice notificări privind drepturile de autor, mărcile sau alte drepturi de proprietate intelectuală în legătură cu https://www.veziv.ro/ sau în orice parte a acestuia;
• să utilizați orice robot, algoritm sau alte mijloace automatizate sau interfață care nu sunt furnizate de noi pentru a accesa site-ul online sau pentru a extrage date;
• să încercați să indicați în orice mod că aveți o legătură cu noi, cu excepția cazului în care am consimțit în mod expres la o astfel de conduită;
• să încărcați, trimiteți, distribuiți sau difuzați orice Conținut al Utilizatorului care ar putea fi interpretat în orice fel ca defăimător, ilegal, fraudulos, obscen, hărțuitor sau inacceptabil;
• să distribuiți orice alte componente dăunătoare cum ar fi, inclusiv, dar fără a se limita la, viruși, fișiere corupte, defecte;
• să indicați că sunteți orice o altă persoană prin orice mijloace (de exemplu, prin utilizarea unei adrese de e-mail, nume, pseudonim sau altfel);
• să exploatați https://www.veziv.ro/ pentru orice scop comercial neautorizat;
• să accesați sau utilizați https://www.veziv.ro/ în scopul creării unui produs sau serviciu competitiv cu oricare dintre produsele sau serviciile noastre;
• să vă înregistrați pe https://www.veziv.ro/ în numele unei societăți, fără a avea dreptul de a reprezenta societatea respectivă;
DESPĂGUBIRI
Sunteți de acord să apărați și să despăgubiți Veziv It Services SRL și pe oricare dintre agenții, angajații, agențiile de publicitate, licențiatorii, furnizorii sau partenerii noștri împotriva oricăror creanțe, daune, plăți, amenzi, hotărâri, datorii, pierderi, costuri și cheltuieli de orice fel sau natură, inclusiv costurile litigiilor, taxele legale și onorariile avocațiale care decurg din sau în orice fel sunt legate de (i) utilizarea https://www.veziv.ro/; (ii) încălcarea acestor Termeni sau a drepturilor oricărei terțe părți; sau (iii) încălcarea legilor aplicabile în legătură cu conduita, accesul sau utilizarea https://www.veziv.ro/.
EXONERARE DE RĂSPUNDERE
General
Înțelegeți și sunteți de acord că utilizarea https://www.veziv.ro/ se realizează pe propriul dumneavoastră risc și că întregul risc privind calitatea, performanța, siguranța, acuratețea este la dumneavoastră. https://www.veziv.ro/ este furnizat „ca atare” și „așa cum este”. În măsura maximă permisă de legea aplicabilă, nu ne asumăm nicio garanție (explicite sau implicite, scrise sau orale) în legătură cu, fără limitare, site-ul online, site-urile sau aplicațiile externe, precum, fără limitare, garanții implicite de comercializare, garanții implicite privind adecvarea pentru un anumit scop și garanții de neîncălcare a drepturilor unor persoane, garanții de acuratețe sau de fiabilitate. Nu garantăm că https://www.veziv.ro/ va îndeplini cerințele dumneavoastră sau că utilizarea site-ului nostru online va fi neîntreruptă, sigură sau fără erori sau că https://www.veziv.ro/ nu conține componente dăunătoare cum ar fi viruși.
Serviciile oferite de noi
Informațiile obținute de cookie-uri sunt păstrate în condiții de siguranță ridicată de web-server, respectiv serverul care gazduiește site-ul nostru. Vă asigurăm că web-serverul nostru trebuie să se conformeze unor cerințe de securitate ridicată în ceea ce privește informațiile colectate prin cookie-uri, fiind obligat să respecte cu strictețe obligațiile impuse de legea aplicabilă. Informațiile pe care le colectăm despre dvs. prin accesarea web-site-ului nostru nu vor fi partajate cu terțe părți.
CONFIGUREAZĂ FOLOSIREA COOKIE-URILOR
Înțelegeți și sunteți de acord că utilizarea informațiilor cuprinse în prezentarea serviciilor noastre, se realizează pe propria dumneavoastră răspundere. Informațiile cuprinse în cadrul serviciilor noastre sunt furnizate „ca atare” și „așa cum sunt”.
Veziv It Services SRL nu va fi răspunzător în vreun fel pentru orice fel de prejudiciu (direct, indirect, accidental sau nu) ce rezultă din folosirea sau din incapacitatea de folosire corectă a informației prezentate pe site și pentru orice tip de erori sau omisiuni în conținut care pot conduce la orice fel de neplăceri.
LIMITARE DE RĂSPUNDERE
Recunoașteți și sunteți de acord că, în măsura maximă permisă de legislația aplicabilă, în nici un caz, nu va fi, răspunzătoare față de dumneavoastră sau față de orice altă terță parte pentru orice daune directe sau indirecte sau consecutive, inclusiv, dar fără a se limita la, orice revendicare, pierdere, daună, cost, taxă, amendă, onorarii, cotizații, decizie de atribuire, cheltuieli sau alte obligații de orice natură (prevăzute sau neprevăzute), daune-interese pentru pierderea profiturilor, (indiferent dacă sunt suportate direct sau indirect), pierderea reputației afacerii, rezultate din sau în legătură https://www.veziv.ro/ , inclusiv serviciile furnizate, indiferent de teoria răspunderii (contractuală sau delictuală). Înțelegeți și sunteți de acord că nu vom fi răspunzători pentru nicio încălcare sau întârziere a îndeplinirii obligațiilor noastre care rezultă din orice situație dincolo de controlul nostru rezonabil, inclusiv, dar fără a se limita la, acte sau omisiuni ale unor terțe părți, cutremur, incendiu, inundații, sau disfuncționalități tehnice (conexiunea la Internet, accesarea server-ului, etc). Recunoașteți că https://www.veziv.ro/ este bazată pe Internet și înțelegeți și acceptați riscurile de securitate inerente asociate acestor aplicații și site-uri web, inclusiv, dar fără a se limita la, riscul de a pierde conexiunile la Internet, riscul de defecțiune hardware sau software. Astfel, sunteți de acord că nu avem nici o răspundere pentru orice defecțiuni, eșecuri de comunicare, întârzieri, erori, sau orice încălcare a securității.
SITE-URI EXTERNE
https://www.veziv.ro/ poate conține link-uri (legături URL) către site-uri, platforme sociale sau resurse ale terților. Aceste link-uri (legături URL) către pagini terțe sunt furnizate doar pentru informare. În orice caz, în special din cauza caracterului volatil al informațiilor de pe Internet, Veziv It Services SRL nu poate controla natura sau conținutul acestor surse externe și, prin urmare, nu este responsabilă și nici răspunzătoare pentru utilizarea sau indisponibilitatea site-urilor terților și nici pentru conținutul sau alte materiale disponibile pe site-urile terților pe care le-ați putea accesa prin intermediul https://www.veziv.ro/.
MODIFICĂRI ALE SITE-ULUI ONLINE
Putem, la discreția noastră, cu sau fără notificare prealabilă și în orice moment, modifica sau întrerupe, temporar sau permanent, orice parte sau funcționalitate a https://www.veziv.ro/. În nici un caz Veziv It Services SRL nu va fi răspunzătoare pentru restricționarea sau dezactivarea accesului la orice parte sau funcționalitate a https://www.veziv.ro/.
SUSPENDAREA SAU TERMINAREA ACCESULUI LA SITE-UL ONLINE
În cazul în care încălcați acești Termeni, este posibil să suspendăm sau să încetăm în totalitate sau parțial accesul dumneavoastră la https://www.veziv.ro/, la discreția noastră, imediat și fără notificare prealabilă. De asemenea, putem anula, suspenda, bloca sau elimina anumite tipuri de Conținuturi, inclusiv, dar fără a se limita la anunțuri, în cazul în care Conținutul respectiv încalcă dispozițiile acestor Termeni.
CESIUNEA
Veziv It Services SRL poate cesiona acești Termeni și/sau orice sau toate drepturile sale sau delega orice și toate obligațiile sale în conformitate cu acești Termeni fără consimțământul dumneavoastră. Toate dispozițiile cuprinse în acești termeni se extind și vor fi obligatorii pentru succesorii și cesionarii lui Veziv It Services SRL Nu aveți dreptul să cesionați acești Termeni sau oricare dintre drepturile și/sau obligațiile care decurg din acești Termeni unei alte persoane sau entități, fără acordul prealabil al Veziv It Services SRL
DATE CU CARACTER PERSONAL
Vă rugăm să consultați Politica noastră de confidențialitate pentru a obține informații relevante despre modul în care colectăm, utilizăm, stocăm și dezvăluim datele dumneavoastră cu caracter personal.
SEPARABILITATE
Dacă orice prevedere a acestor Termeni va fi considerată nelegală, nulă sau din orice motiv inaplicabilă, atunci această prevedere va fi considerată separabilă de acești Termeni și nu va afecta valabilitatea și aplicabilitatea celorlalte prevederi.
LIPSĂ DE EXECUTARE
Punerea în aplicare a acestor Termeni este exclusiv la discreția noastră și omisiunea noastră de a pune în aplicare oricare dintre dispozițiile Termenilor în anumite cazuri nu constituie o renunțare la dreptul nostru de a aplica acele dispoziții în alte cazuri.
LEGEA APLICABILĂ ȘI JURISDICȚIA
Acești Termeni sunt guvernați și interpretați în conformitate cu legislația României. Orice dispută care decurge din sau are legătură cu acești Termeni sau cu Serviciile furnizate de Veziv It Services SRL va fi de competența exclusivă a instanțelor din București, România.
CLAUZE NEUZUALE
Prin acceptarea acestor Termeni, acceptați în mod expres și sunteți de acord cu prevederile referitoare la limitările de răspundere, alegerea legii și a jurisdicție, rezilierea unilaterală suspendarea executării.
Termeni și condiții valabili din data de 22/03/2023